Cuvinte mari

octombrie 12, 2010

După România – Anglia, scor 0-0, un puşti cu urme de caş la gură, Alexe pe numele lui, care s-a întâmplat să fie şi ratangiul meciului, s-a găsit să spună că jucătorii noştri şi-au dat viaţa pe teren. Mă întreb dacă vreunul dintre numele de Klein, Hâldan, Vrăbioru, Neamţu sau Iatan îi spune ceva. Dacă da, dintr-un minim de decenţă, ar trebui să îşi tragă două palme peste ochi şi să-şi ceară scuze.

Aşa le place multora să utilizeze cuvinte măreţe. De-asta totul este minunat, super, cool, extraordinar, senzaţional, bumbastic sau mai ştiu eu cum. Când spui despre ceva că este bun nu faci decât să-ţi baţi joc şi să nu îi recunoşti valoarea.

Reclame

Revoltă, recunoaştere şi nostalgie

octombrie 7, 2010

Dacă urmează să te operezi într-un spital din România, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să te operezi în altă ţară. Dacă nu îţi permiţi aşa ceva, aşteaptă-te să plăteşti asistentele care îţi înlocuiesc perfuziile, ca să le înlocuiască la timp, doctorul, ca să nu te lase să mori pe masa de operaţie şi, mai nou, toate materialele folosite pentru operaţie. Ce zici? Că nu e nevoie, pentru că îţi plăteşti asigurările? Cu mentalitatea asta, nu faci decât să apropii momentul în care familia ta va primi condoleanţe.

 

În ultima vreme, m-am mişcat niţel prin piaţa forţei de muncă. M-a frapat numărul mare de potenţiali angajatori, toţi foarte „serioşi”, care se îngrămădesc să ofere oportunităţi, ocazii, şanse, orice, numai un salariu nu. Desigur, mizează că, dată fiind „oportunitatea de dezvoltare” pe care ţi-o oferă, vei fi dispus să acoperi tu cheltuielile presupuse de desfăşurarea activităţii, iar un salariu nu e făcut să fie trecut într-un contract, ci trebuie să ai încredere în cuvântul dat de ei. 😀

 

Despre prieteni… ce să zic? Perioadă grea. Mare noroc să îţi faci un prieten/ o prietenă nou(ă), mană cerească să ai prieteni vechi. Mulţumesc.

 

Nu o să mai zic ce voi scrie în postarea viitoare, pentru că acum aveam chef să postez cu totul altceva, m-am luat cu ce zisesem deja că voi posta, iar acum am uitat. Vârsta. J

 

Pese: pentru ăia cu_căldura: cică din seara asta ar trebui să fie. În tot Bucureştiul. Dar mai sunt câteva cartiere în care n-o să fie încă vreo câteva zile. Succes, sper că aveţi pe unde să dormiţi când frigul devine insuportabil. Situaţia îmi aminteşte de cea de acum câţiva ani (iarna 2007-2008). Pe atunci, locuiam într-o casă veche de pe Popa Nan, fostă casă boierească, al cărei defect major era că îi îngheţase boilerul. Am avut parte de o săptămână de ianuarie fără apă caldă şi fără căldură. Adormeam îmbrăcat cu două pijamale, două tricouri şi un pulover, cu un fes în cap, mă acopeream cu două pilote şi tot mă trezeam dârdâind. Căldură se făcea când îmi deşertam băşica udului (ce-mi place cum sună :D), moment în care şi baia se umplea de aburi. 😀 Ceea ce vă urez să nu fie situaţia voastră.


Diacritice răzleţe

octombrie 6, 2010

Da, ştiu, diacriticele sunt enervate, nu pot fi citite de pe toate calculatoarele şi apar sub forma unor simboluri enervante. Ghinion. Mie îmi plac. Nu-ţi convine, te duci pe altă pagină sau instalezi minunăţiile tehnicii moderne, ca să poţi citi relaxat.

Frigul a cuprins Bucureştiul. În doar câteva ore, şase oameni mi-au spus că le este frig în case. O a şaptea persoană era şi mai norocoasă. Nu doar că îi era frig, dar rămăsese şi fără lumină. Nu m-am gândit atunci să o întreb dacă a stat şi la vreo coadă pe ziua de azi, ca să fie o zi tipică pentru un român al anilor ’80. O s-o întreb mâine.

Am senzaţia că am terminat netul. De-asta a şi apărut blogul acesta, pentru că nu mai aveam ce citi. Tot mai puţine bloguri interesante. Iar pe alea puţine se scrie tot mai rar. Un chin şi deschiderea unui blog. Adresă nouă de e-mail, username-ul este deja utilizat, încearcă altul, încă unul, dar şi pe ăsta l-a ales altcineva înaintea ta, fii mai original, ce naiba? Gata, ai reuşit? Minunat, doar că parola e prea scurtă. Încearcă alta mai lungă. Aşa, acum ai uitat să bifezi că accepţi termenii şi condiţiile. Bun, am făcut-o şi pe asta. Şi acum? Păi vezi tu spaţiul ăsta gol? Umple-l cu ceva. Bine, se face…

Gânduri răzleţe, noapte, frig, un ciorchine de struguri, câteva ţigări într-un pachet, ajung până mâine, puţină oboseală, mi-e lene să mă deplasez până la pat, să adorm, aşa că mai deschid o dată facebook-ul şi, între timp, văd dacă găsesc şi vreun amator de şah. Trec câteva ore, te trezeşti cu ochii cârpiţi de somn, te înjuri pentru că nu te-ai culcat mai devreme, îţi juri că nu se mai repetă, dar ştii că o vei lua de la capăt şi că, imediat ce vii de la serviciu, deschizi laptopul sau calculatorul, intri pe facebook, pe bloguri, pe forumul aproape dezintegrat pe care te mai loghezi din când în când, joci un joc sau două, verifici dacă s-a mai postat undeva un episod din serialele pe care le urmăreşti, după care adormi târziu, pentru a te trezi a doua zi de dimineaţă cu aceleaşi înjurături la adresa propriei tale persoane. Şi din nou şi iar mereu.

Pe data viitoare, despre spitalele din România, despre cum vor unii ca angajaţii să aducă şi bani de acasă, doar le-o merge afacerea bine, despre prietenie.

Cam atât.